1 year… lots of memories, emotions, changes

[RO]&[FR]

       [RO] În dimineața zilei de 12 octombrie 2018, decolam spre Lomé cu inima plină de emoție pentru că urma întâlnirea cu cel mai vechi vis al meu… a trecut deja un an și încă tot nu-mi vine să cred că am trăit această experiență incredibilă, pentru care sunt extrem de recunoscătoare. Am învățat multe, am plâns, am râs, am traversat momente de cumpănă, am creat amintiri de neuitat, am legat prietenii și mai presus de toate… mi-am deschis inima, mintea și sufletul spre o lume cu totul nouă…

Să expun în cuvinte tot ce a însemnat această experiență togoleză pentru mine, ar însemna să o micesc, știrbindu-i frumusețea și profunzimea care o învăluie. Togo a reprezentat înțesarea gândului copilăriei cu dibăcia maturității, rezultând multe zâmbete, bucurie și împlinire.

Din când în când, după posibilități, e recomandat să ieșim din zona de confort, pentru că ne oferă acea „gură de aer proaspăt”, echivalentă cu o ieșire în aer liber… pentru că ne pune față în față cu sinele nostru, ajungem să ne cunoaștem mai bine, să ne descoperim limitele și să ridicăm ștacheta… și, mai ales, simțim libertatea și înțelegem mai mult viața în sine.

Pentru oricine și-a dorit să se angajeze într-o misiune umanitară pe un alt continent, am un singur lucru de adăugat: „Recomand!”

De mult timp mă pregătesc să scriu acest articol și mereu am fost prinsă cu altceva sau, mai bine zis, am tot amânat să descriu experiența togoleză. După ce am început să scriu aceste rânduri, mi-am dat seama că nu voi putea niciodată expune trăirile mele de acolo, fiindu-mi adânc întipărite în suflet, și oricum, fiecare din noi are nevoie să aibă propriile sale trăiri.

Orice curiozitate pe care am avea-o despre experiențele celor din jurul nostru, oricât de inedite ar fi, nu va putea fi satisfăcută decât cu propria trăire a acesteia. Tocmai de aceea, m-am gândit ca la „ceas aniversar” să prezint pașii care m-au dus spre împlinirea celui mai vechi vis al meu din copilărie, care poate reprezenta un resort pentru cei care au acest vis și vor să pornească la drum pe cont propriu (situația va fi alta dacă vorbim de o misiune umanitară efectuată printr-un ONG Internațional, care va acoperi o mare parte din costurile misiunii: transport, cazare, mâncare etc.).

Înainte de toate, resursele necesare sunt: timp, energie, pașaport valabil și… bănuți. Odată ce v-ați asigurat că le aveți și că sunteți dispuși să le investiți în visul vostru, pașii care vă vor duce spre împlinirea lui sunt următorii:

  1. Alegerea locației (Africa, Asia, America Latină…)
  2. Stabilirea domeniului de activitate (cel mai simplu ar fi să fie domeniul în care activați în prezent, însă nu e obligatoriu, important e să fiți pregătiți să oferiți o mână de ajutor, nevoie va fi oricum)
  3. Informare despre vaccinuri/viză
  4. Alegerea perioadei în care doriți să plecați (foarte important e să căutați în prealabil date despre clima locală în perioada aleasă)
  5. Căutarea unui ONG local
  6. Stabilirea unui prim contact cu unul din membrii ONG-ului ales + prezentarea motivației personale + condițiile efectuării misiunii umanitare (bugetul necesar, cazarea, hrana etc.)
  7. Stabilirea misiunii/proiectului în care vă veți implica (poate fi un proiect personal pe care îl puteți adapta țării gazdă)
  8. Contactarea (dacă e posibil) unui actual/fost voluntar internațional al ONG-ului (e foarte importantă asigurarea că vom fi tratați cum se cuvine… din păcate, cu toate că e vorba de un scop nobil, experiențe neplăcute pot avea loc)
  9. Căutarea unui centru de vaccinări internaționale și programarea vaccinurilor necesare (cu cel puțin 3 luni înainte de plecare, pentru că unele vaccinuri trebuie repetate la intervale fixe)
  10. Asigurați-vă că veți avea documente oficiale (semnate, ștampilate de către ONG-ul ales și traduse într-o limbă de circulație oficială) care să ateste faptul că urmează să plecați pe o perioadă determinată, scopul și obiectivele misiunii menționate. În aeroport și pentru obținerea vizei, s-ar putea să aveți nevoie.
  11. Solicitarea vizei (dacă e cazul).
  12. Solicitarea unui ghid de călătorie din partea ONG-ului ales, în care să fie specificate lucrurile pe care ei le consideră indispensabile, ținând cont de climă și particularitățile locale.
  13. Achiziționarea biletelor de avion (cel puțin cu 2 luni înainte, dus-întors – dacă e posibil – pentru a beneficia de un preț mai mic).
  14. Pregătirea din timp a bagajului, având în vedere că va fi nevoie de achiziționarea unor produse farmaceutice specifice preventive.
  15. Odată realizați toți acești pași, nu vă rămâne decât să vă asigurați că plecați la drum încărcați cu energie pozitivă, empatie și zâmbete pe buze… unde veți ajunge, va fi mare nevoie de ele 🙂

Aceștia au fost pașii pe care eu i-am urmat care m-au condus spre Togo (unde mergeam pentru prima dată, e important de menționat) și mi-au deschis orizonturile.

IMG_1415Pentru cei care doresc să pornească într-o aventură togoleză, susțin cu drag organizația caritativă a colegilor și prietenilor mei din Togo, Aristide&Yassine, We love Humanity, care militează în următoarele domenii: acțiune socială (pentru copiii care provin din familii defavorizate sau orfani); sănătate și mediu.

Mai multe detalii pot afla accesând site-ul: https://welovehumanity.org sau pe rețelele sociale:

Cei care doresc să-i ajute, o pot face printr-un like, printr-un share, prin implicarea într-o misiune umanitară in cadrul organizației sau pur și simplu, printr-un gând pozitiv trimis către ei.

Înainte de a încheia, vreau să-mi exprim recunoștința tuturor celor care m-au susținut în realizarea acestui vis! Vă multumesc cu și din suflet! ❤

 

Cu gânduri bune și cu recunoștință,

A.

 

P.S. Indiferent de ce anume dorim să facem pentru a schimba această lume, să nu uităm că vom pleca de aici doar cu binele pe care l-am făcut! ❤

=============================

[FR] Le matin du 12 octobre 2018, je partais pour Lomé avec le cœur rempli d’émotion car j’allais rencontrer mon plus vieux rêve … cela fait un an et je n’arrive toujours pas croire que j’ai vécu cette expérience incroyable , pour laquelle je suis extrêmement reconnaissante. J’en ai beaucoup appris, j’ai pleuré, j’ai ri, j’ai surpassé des moments difficiles, j’ai créé des souvenirs inoubliables, j’ai lié des amitiés et surtout … j’ai ouvert mon cœur, mon esprit et mon âme à un tout nouveau monde. 

Décrire à travers des mots tout ce que cette expérience togolaise représente pour moi signifierait gâcher sa beauté et la profondeur qui l’entoure. Le Togo représente le tissage de la pensée de l’enfance avec l’habileté de la maturité, en résultant beaucoup de sourires, de la joie, de l’épanouissement.

De temps en temps, si possible, il est conseillé de quitter sa zone de confort, car elle nous offre cette “bouffée d’air frais” que l’on retrouve lors d’une sortie en plein air,  en nous mettant face à face à nous-mêmes, nous apprenons à mieux nous connaître, à découvrir nos limites et à relever le niveau … et, surtout, nous ressentons la liberté et nous comprenons davantage la vie elle-même.

Pour tous ceux qui veulent se lancer dans une mission humanitaire sur un autre continent, j’ai une chose à vous dire: “Je recommande!”

Pendant longtemps, je me suis préparée pour écrire cet article et j’étais toujours prise, ou plutôt, j’ai procrastiné à décrire mon expérience togolaise. Après avoir commencé à écrire ces lignes, je me suis rendu compte que je ne serai jamais capable d’exposer mes sentiments et expériences, qui restent profondément gravées dans mon âme, et de toute façon, chacun a besoin d’avoir ses propres expériences. Toute curiosité que nous avons au sujet des expériences incroyables des autres ne peut être satisfaite que par notre propre expérience. 

C’est pourquoi, lors de « l’anniversaire» de mon expérience togolaise, j’ai choisi de présenter les étapes qui ont mené à la réalisation de mon plus vieux rêve, qui pourrait constituer un élan pour ceux qui ont ce rêve et qui veulent le réaliser par leurs propres moyens (la situation sera différente si nous parlons d’une mission humanitaire effectuée au sein d’une ONG internationale, qui couvrira une grande partie des coûts de la mission: transport, hébergement, nourriture, etc.).

Tout d’abord, les ressources nécessaires sont: du temps, de l’énergie, un passeport en cours de validité et … de l’argent. Une fois que vous vous êtes assuré de les avoir et que vous êtes prêt(e) à les investir dans votre rêve, les étapes qui vous mèneront à son accomplissement sont les suivantes:

  1. Choix du lieu (Afrique, Asie, Amérique latine …)
  2. Choisir le domaine d’activité (le plus simple serait de choisir votre domaine d’activité actuel, mais ce n’est pas obligatoire, il est important d’être prêt à donner un coup de main, car il y a toujours un besoin).
  3. S’informer sur les vaccins / visa
  4. Choisir la période pendant laquelle vous voulez partir (il est très important de regarder à l’avance les données météorologiques locales pendant la période choisie)
  5. Trouver une ONG locale
  6. Établir un premier contact avec l’un des membres de l’ONG choisie + présentation de la motivation personnelle + conditions d’exécution de la mission humanitaire (budget nécessaire, logement, nourriture, etc.)
  7. Définissez la mission / le projet dans lequel vous serez impliqué (il peut s’agir d’un projet personnel que vous pouvez adapter sur place)
  8. Contacter (si possible) un volontaire international actuel / ancien de l’ONG (il est très important de veiller à ce que vous soyez traité correctement … malheureusement, bien que ce soit un objectif noble, des expériences désagréables peuvent avoir lieu)
  9. Rechercher un centre de vaccination international et prendre un RDV (au moins 3 mois avant le départ, car certains vaccins doivent être renouvelés à des intervalles fixes)
  10. Assurez-vous de disposer de documents officiels (signés, avec le tampon de l’ONG choisie et traduits dans une langue de circulation internationale) faisant foi du fait que vous partez pour une période déterminée, le but et les objectifs de la mission choisie. À l’aéroport ou pour obtenir le visa, vous en aurez peut-être besoin.
  11. Demande de visa (le cas échéant).
  12. Demander à l’ONG choisie un guide de voyage précisant les éléments qu’elles jugent indispensables sur place, en tenant compte du climat et des particularités locales.
  13. Achat de billets d’avion (au moins 2 mois à l’avance, aller-retour – si possible – pour un prix moins cher).
  14. Préparer les bagages à l’avance, car des produits pharmaceutiques préventifs spécifiques seront nécessaires.
  15. Une fois toutes ces étapes franchies, il vous suffit de partir sur la route remplis d’énergie positive, d’empathie et de sourire… là où vous partez, il y en aura besoin 🙂

Ce sont les étapes que j’ai suivies et qui m’ont conduit au Togo (il est important de mentionner que j’y partais pour la première fois).

Pour ceux qui veulent se lancer dans une aventure togolaise, je soutiens l’organisation caritative de mes collègues et amis togolais – Aristide et Yassine, We love Humanity, qui milite dans les domaines suivants: action sociale (pour les enfants issus des familles démunies ou orphelins); santé et environnement.

Plus de détails peuvent être trouvés sur le site: https://welovehumanity.org ou sur les réseaux sociaux:

Ceux et celles qui veulent les aider peuvent le faire par une mention J’aime, un share, une implication dans une mission humanitaire au sein de l’organisation au Togo ou simplement par une pensée positive qui leur est envoyée. 🙂

Avant de conclure, je souhaite exprimer ma gratitude à tous ceux qui m’ont soutenu dans la réalisation de ce rêve! Je vous remercie de tout mon coeur! ❤

 

Avec mes meilleurs pensées et gratitude,

A.

 

P.S. Peu importe ce que nous voulons faire pour changer ce monde, rappelons-nous que nous ne partirons d’ici qu’avec le bien que nous avons fait! ❤

 

“Copiii din noi”… în Africa

[RO] & [FR]
______
[RO] Când un vis devine realitate🤩…. Copiii din Africa să danseze pe un single românesc după o coregrafie africană. Acest ultim proiect de suflet (însă nu cel din urmă) încununează misiunea mea umanitară desfășurată în Togo. Realizarea lui a fost posibilă datorită copiilor minunați din cele două orfelinate în care am desfășurat activități de educație pentru sănătate: Mother Charity și Kinderhaus. Aceștia au dansat după coregrafie originală creată de Amen pe un single românesc – Copiii din noi – al îndrăgitei artiste Alexandra Ungureanu și CRUSH, căreia vreau să-i mulțumesc pentru deschiderea și incântarea cu care a acceptat acest proiect. Am ales acest single pentru că ne umple de energie, având un mesaj puternic pozitiv și ne aduce aminte de copilul interior din fiecare din noi. Ritmul său a fost pe placul copiilor și în urma a doar 3 repetiții, au reușit realizarea videoclipului de mai jos. A fost o bucurie să-i aud fredonând cuvinte în limba română și să-i văd atrași să cunoască mai mult despre țara mea natală… Dacă v-ați întrebat cum arată România🇷🇴 în Togo🇹🇬, vă invit să descoperiți mai jos… 😍

Le mulțumesc din suflet tuturor copiilor implicați în proiect (pe care de altfel i-a vizitat și Moșul datorită muncii depuse), coregraful Amen Kpogoo, Alexia Lemar pentru înregistrarea video și montaj, Mamei Charityși d-lui Mathias pentru acordul lor în implicarea copiilor în proiect și Alexandra Ungureanu și Cat Music pentru acordul de a folosi drepturile de autor. Enjoy! ❤️

_______

[FR] Quand le rêve devient réalité🤩… des enfants africains dansent sur une chanson roumaine avec une chorégraphie africaine. Ce dernier projet que je tiens à coeur (mais pas le dernier) couronne ma mission humanitaire au Togo. Son accomplissement a été rendu possible par les merveilleux enfants des deux orphelinats où j’ai mené des activités d’éducation à la santé: Mother Charity et Kinderhaus. Ils ont dansé sur la chorégraphie originale créée par Amen Kpogoo sur une chanson roumaine – Nos enfants intérieurs – de la bien-aimée chanteuse roumaine Alexandra Ungureanu et CRUSH, que je tiens à remercier du fond du cœur pour l’ouverture et l’enthousiasme dont elle a accepté ce projet. Nous avons choisi cette chanson car elle nous remplit d’énergie, elle porte un message fortement positif et nous rappelle de l’enfant intérieur. Son rythme a été apprécié par les enfants et suite à uniquement trois répétitions, ils ont réussi à réaliser la vidéo ci-dessous. Ce fut une joie de les entendre parler un peu en roumain et de les voir incités à en savoir plus sur mon pays natal … Si vous vous demandez à quoi ressemble la Roumanie🇷🇴 au Togo🇹🇬, je vous invite à découvrir ci-dessous…😍

Je remercie tous les enfants impliqués dans le projet (les mêmes qui ont été visités par Père Noël grâce à ce travail), le chorégraphe Amen Kpogoo, Alexia Lemar pour l’enregistrement vidéo et le montage, Mama Charity et M. Mathias pour leur accord d’impliquer les enfants dans ce projet et Alexandra Ungureanu et Cat Music pour l’accord pour utiliser les droits d’auteur. Enjoy!

Their Christmas list is my “To Do” list

[RO] & [FR]

     [RO] Atât de multe de făcut și atât de puțin timp… am impresia că timpul zboară cu viteza luminii când e vorba de tot ce mai am de făcut, dar în același timp foarte încet, când mă gândesc că mi-e dor de casă sau mai bine zis de cei de acasă și timpul pare o eternitate până îi voi revedea. În plus, cred ca acest sentiment de dor e accentuat și de apropierea sărbătorilor de sfârșit de an, iar faptul de a vedea palmieri împodobiți (doar sunt în Africa, nu? :)) ) îmi trezește amintiri cu miros de brad, colinde și zăăăăpaaaadăăăăă. Da, mi-e dor de frig… :)) nu credeam vreodată să ajung să afirm acest lucru, dar când cei de acasă îți spun că e zăpadă afară și temperatura negativă, iar tu ești la +32°C (resimțite ca +40 din cauza umidității), parcă un termometru care indică –°C pare îmbietor :))) Încă o săptămână…

     Ei bine, în pofida căldurii cu care m-am obișnuit” (sau nu :)) ), rămân o mulțime de lucruri care trebuie finalizate înainte de întoarcerea mea în Europa.

     Vorbeam într-un articol precedent de colecta de fonduri pe care am organizat-o înainte de venirea mea în Togo, bani care m-ar fi ajutat să pun în practică și partea de depistare a proiectului Iubim sănătatea”, nu doar cea de prevenție și educație pentru sănătate. Bugetul proiectului s-ar fi ridicat la 2500 euro din care am reușit să colectez doar 535 euro (detalii aici: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/). Pentru că nu am dorit ca lipsa bugetului să afecteze proiectul în totalitate, m-am axat doar pe activitățile de educație pentru sănătate, pentru care bugetul a fost mult mai redus și l-am asigurat din fondurile proprii. Astfel, cei 535 euro (după scăderea comisionului site-ului colectei vor rămâne aprox 480 euro) adunați au rămas disponibili și am decis să-i folosesc exclusiv pentru nevoile celor 2 orfelinate și ale centrului pentru copii care provin din familii nevoiașe. Am cerut o listă de nevoi pe care am s-o prezint mai jos.

     1. Orfelinatul Mother Charity – în acest orfelinat trăiesc 70 de copii, care sunt cazați în 2 camere, dorm pe saltele, care în timpul zilei sunt adunate, pentru că orfelinatul se transformă în grădiniță. Nevoile acestui orfelinat sunt numeroase, Mama Charity fiind fondatoarea lui, dar și unicul sprijin al copiilor.

     Ce am făcut până acum? Printr-un apel pe facebook, am reușit să găsesc o persoană cu suflet mare, care va dona lunar, timp de 3 ani, salariul (50 euro) pentru o nouă îngrijitoare, care a fost deja angajată și o ajută pe Mama Charity (detalii aici). Ca să vedeți cum arată acest orfelinat, una din voluntarele venite din Franța în luna octombrie la acest orfelinat, a creat un video care surprinde într-o manieră emoționanantă realitatea de aici: https://www.youtube.com/watch?v=9KXMsYltCCE (mulțumesc, Agnès!).

    Ce mai rămâne de făcut? Enorm de multe, însă cum bugetul meu e limitat, am rugat-o pe Mama Charity să-mi spună care ar fi lista esențială în acest moment:

    – o mașină de spălat (sunt munți de haine de spălat zilnic, iar copiii sunt cei care se ocupă. Poate părea surprinzător, dar o mașină de spălat semi-automată e un lux aici, datorită faptului că e scumpă). Costul se ridică la aprox. 250 euro. Pentru aceasta am obținut o sponsorizare din partea unui prieten drag, căruia îi mulțumesc din suflet. Later edit: Achiziționată.

    – credit de electricitate – aici se cumpără curentul în avans, același sistem ca și pentru cartelele prepay. Pentru o lună, creditul necesar ar fi de 65000 FCFA, adică 100 euro. Din colectă, le voi putea acoperi creditul pentru o lună de electricitate. Later edit: am mai primit încă o donație de 150 euro în ultimul moment, din care am achitat 2 luni de credit pentru curent + 1 sac de cărbune. 

    – saci de cărbuni pentru bucătărie. Costul unui sac e de 20 000 FCFA (30 euro), iar necesarul pe o lună e de patru saci, adică 80 000 FCFA (120 euro). Voi încerca să cumpăr cel puțin un sac. Later edit: din banii rămași de la mașina de spălat pentru care am obținut o reducere, am mai reușit achiziționarea unui sac de cărbune. Un total de 4 saci, adică necesarul pentru o lună. 

    – rechizite și materiale didactice pentru cei mici (grădiniță și clasele primare) – Costul s-ar ridica la 50 euro. Later edit: Achiziționate.

    2. Orfelinatul Kinderhaus – aici situația e mai fericită decât la orfelinatul Mama Charity, în sensul că au minimul necesar asigurat, provenind din fonduri germane. Sunt 22 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. După discuția cu directorul orfelinatului, acesta mi-a spus că ei vor aprecia orice donație, indiferent despre ce ar fi vorba. Astfel, am discutat cu copiii pentru a vedea care ar fi lucrurile de care ar avea nevoie pentru buna funcționare a orfelinatului.

    Ce nevoi au? 2 fiare de călcat pe care le voi putea asigura din colecta de fonduri. inițială. Prețul lor se ridică la aprox. 60 euro. Later edit: Achiziționate

    Pentru ca lucrurile să fie echitabile cu privire la cheltuielile cu fiecare orfelinat, Kinderhaus și Mama Charity, îmi doresc să le ofer celor 22 de copii de la Kinderhaus câte o trusă de îngrijire personală fiecăruia. Costul total s-ar ridica la aprox. 10 euro/trusă, adică un total de 220 euro. Later edit: Achiziționate. Trusa conținea: Un prosop de baie + 1 săpun + 1 periuță + 1 pastă de dinți + o trusă de unghii.

    3. Centrul de copii nevoiași– aproximativ 70 de copii participă săptămânal la activitățile educative pe care le desfășurăm cu ei.

    Ce nevoi ar fi? rechizite + materiale didactice – din ceea ce va rămâne, după ce voi asigura nevoile orfelinatelor, voi achiziționa lucrușoarele pentru acești copii. Later edit: Am decis să le cumpăr câte o periuță de dinți + o periuță + 1 măr golden (având în vedere că pentru majoritatea a fost prima dată când mâncau un măr, fiindcă merele nefiind fructe locale, sunt mai scumpe). 

     În plus față de toate acestea, am organizat o colectă de fonduri pentru cadourile de Crăciun. Celor mai activi dintre copilași, cu care am realizat un proiect inedit (voi oferi detalii în curând), le-am cerut o listă cu ceea ce și-ar dori din partea Moșului în acest an. Suma necesară pentru cei 20 de copii s-a ridicat la 350 euro, bani pe care am reușit să îi colectez online datorită oamenilor inimoși care au contribuit și mă ajută astfel ca săptămâna viitoare să-l aduc” pe Moș Crăciun în Africa. Detalii despre această campanie aici. Later edit: Am mai primit încă o donație de 200 de euro, ceea ce mi-a permis să le cumpăr tuturor tot ceea ce apărea pe lista lor + o parte comună de cadou: un mp3 cu melodia – “Copiii din noi” a CRUSH+Alexandra Ungureanu pe care au dansat + o pereche de saboți + un echipament de sport pentru băieți + o rochiță și cercei pentru fete. 

   Săptămâna viitoare va fi plină de cadouri și zâmbete, datorită vouă, celor de acasă, care m-ați urmărit și m-ați sprijinit pentru ca tot ce mi-am propus să devină o realitate fericită pentru acești copilași minunați.

   Voi reveni cu detalii și pozeee în curând! 😉 Later edit: galerie foto la finalul articolului.

    Din căldurosul Togo cu recunoștință,

    A.

=========================================

   [FR] Tant à faire et si peu de temps … J’ai l’impression que le temps passe à la vitesse de la lumière quand il s’agit de tout ce que j’ai encore à faire, et concomitent, très lentement lorsque je pense à tous ce qui me manquent. Dans ce dernier cas, le temps semble une éternité jusqu’à ce que je les revoie. En outre, je pense que ce sentiment de nostalgie est également accentué par les fêtes de fin d’année qui approchent. Ne pas dire que le fait de voir des palmiers ornés (je suis en Afrique, n’est-ce pas? :)) réveille ma mémoire qui se souvient de l’odeur de sapin, des chants de Noël et de la neeeeeeeiiiiige. Oui, le froid me manque… :)) Je n’avais jamais pensé pouvoir dire cela… mais lorsque vos proches vous disent que chez vous il y a déjà de la neige et la température est négative, et que là où vous vous trouvez pour le moment il fait +32°C (ressenti comme +40 à cause de l’humidité), dans ce cas, un thermomètre indiquant -°C semble être attrayant :))). Encore une semaine…

    Malgré la chaleur à laquelle je me suis habituée (ou pas :)) ), il reste encore beaucoup de choses à faire avant de rentrer en Europe.

    Je parlais dans un article précedent de la collecte de fonds que j’avais organisée avant mon arrivée au Togo. Cet argent collecté m’aurait aidé à mettre en pratique aussi le dépistage pour les enfants, une partie importante du projet “Nous aimons la santé”, pas seulement la partie de prévention et d’éducation à la santé. Le budget du projet se serait élevé à 2500 euros, dont j’ai réussi à collecter seulement 535 euros (ici: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/). Comme je ne voulais pas que le déficit budgétaire affecte totalement la mise en place du projet, je me suis concentrée uniquement sur les activités d’éducation à la santé, pour lesquelles le budget était beaucoup plus bas et me permettant de l’assurer avec des fonds propres. Ainsi, j’ai décidé que les 535 euros collectés (dont ils resteront environ 480 euros après la déduction de commission du site) soient utilisés exclusivement pour les besoins des deux orphelinats et du centre pour enfants issus des familles démunies. Je leur ai demandé une liste des besoins. La voici ci-dessous:

    1. L’orphelinat Mother Charity. Cet orphelinat abrite 70 enfants logés dans 2 salles, qui dorment sur des matelas, qui sont collectés pendant la journée, car l’orphelinat se transforme en école maternelle. Les besoins de cet orphelinat sont nombreux. Mama Charity est sa fondatrice, mais aussi le seul soutien des enfants.

    Qu’ai-je fait jusqu’à présent? Avec un appel sur facebook, j’ai réussi à trouver une personne au grand cœur qui versera pendant 3 ans le salaire mensuel (50 euros) pour embaucher une personne qui aidera Mama Charity. Cette dernière a déjà été embauchée, pour plus de détails iciPour voir à quoi ressemble cet orphelinat, l’une des volontaires venant de France en octobre (merci Agnès!) a créé une vidéo qui surprend de manière émouvante la réalité d’ici: https://www.youtube.com/watch?v=9KXMsYltCCE

    Que reste-t-il encore à faire? Beaucoup de choses, mais comme mon budget est limité, j’ai demandé à Mama Charité de me dire quelle serait la liste des besoins prioritaires pour le moment:

     – une machine à laver (il y a des montagnes de vêtements à laver tous les jours et ce sont les enfants qui s’en occupent. Cela peut paraître surprenant, mais une machine à laver semi-automatique est un luxe ici parce qu’elle coûte cher). Le coût s’élève à environ 250 euro. Pour l’achat de cette machine j’ai reçu l’argent nécessaire d’un cher ami, que je remercie du fond du cœur. Later edit: achetée.

     – crédit d’électricité – au Togo on peut acheter du crédit d’électricité selon le même système que pour les cartes prépayées. Pour un mois, le crédit requis pour l’orphelinat serait de 65 000 FCFA, soit 100 euros. De la collecte, je pourrai couvrir le crédit pour un mois d’électricité. Later edit: une donation de 150€ reçue au dernier moment m’a permis d’acheter encore un mois de credit d’éléctricité + 1 sac de charbon.
     – des sacs de charbon pour la cuisine. Le coût d’un sac est de 20 000 FCFA (30 euros) et le besoin d’un mois est de quatre sacs, soit 80 000 FCFA (120 euros). Je vais essayer d’acheter au moins un sac. Later edit: comme j’ai obtenue une remise pour la machine à laver, celle ci m’a permis d’acheter encore 2 sacs de charbon: au total 4 sacs, le besoin pour un mois/
    – fournitures scolaires et matériel didactique pour les petits enfants (maternelle et école primaire) – le coût s’élèverait à 50 euros. Later edit: achetés.

     2. L’orphelinat Kinderhaus – ici, la situation est plus heureuse que pour l’orphelinat Mother Charity, dans la mesure où ils ont les besoins de base, car  l’orphelinat a été construit grâce à un financement allemand. Il y a 22 enfants âgés de 10 à 18 ans. Après avoir parlé au directeur de l’orphelinat, il m’a dit qu’ils apprécieraient n’importe quel don, peu importe ce que c’était. J’ai donc discuté avec les enfants pour voir ce dont ils auraient besoin pour le bon fonctionnement de l’orphelinat.

    Quels besoins ont-ils? 2 fers à repasser que je peux acheter de la collecte de fonds. Leur prix s’élève à environ 60 euro.
Pour que les dépenses avec chaque orphelinat, Kinderhaus et Mère Charity soient équitables, je souhaite offrir à chacun de ces 22 enfants de Kinderhaus une trousse de soins (dentifrice, brosse à dents, coupe ongles, serviette, produits d’hygiène…). Le coût total s’élèverait à environ 10 euros/ trousse, soit un total de 220 euros. Later edit: Achetés. Chaque trousse contenait: une grande serviette de douche + 1 brosse à dents + 1 dentifrice + trousse à ongles + un savon.

     3. Centre d’enfants démunis– environ 70 enfants assistent chaque semaine aux activités éducatives que nous proposons au centre.

     Quels sont les besoins? fournitures scolaires + matériel didactique – de l’argent qui restera, après les achats pour les orphelinats, j’achèterai le nécessaire pour ces enfants. Later edit: J’ai choisi de leur acheter à chacun d’entre eux une dentifrice + 1 brosse à dents + une pomme Golden (sachant que pour la plupart d’entre eux c’était la première fois qu’ils en mangeaient, car les pommes coûtent cher au Togo – ce n’est pas un fruit local).

 
En plus de tous ces dons qu’ils recevront, j’ai organisé une collecte de fonds pour les cadeaux de Noël. Aux enfants qui ont participé de manière active à mes ateliers et avec lesquels j’ai réalisé un projet novateur (je donnerai des détails prochainement 🙂 ), je leur ai demandé une liste de souhaits pour Noël. Le montant nécessaire pour les 20 enfants s’élevait à 350 euros, ce que j’ai réussi à collecter grâce aux personnes qui m’ont soutenue à “emmener” Père Noël en Afrique. Père Noël arrive bientôt :). Détails de cette campagne ici. Later edit: j’ai reçu un autre don de 200 euros, ce qui m’a permis d’acheter tout ce qui figurait sur leur liste + un élément commun du cadeau: un mp3 avec la chanson – “Copiii din noi” de CRUSH + Alexandra Ungureanu sur laquelle ils avaient dansé + une paire de chaussures + un équipement sportif pour les garçons + une robe et des boucles d’oreilles pour les filles.

    La semaine prochaine sera remplie de cadeaux et de sourires, grâce à vous, ceux qui m’ont suivie et soutenue pour que tout ce que je me suis proposé de faire devienne une réalité heureuse pour ces merveilleux enfants.

    Je reviendrai bientôt avec des détails et des phooooootos! 😉

    Depuis le chaleureux Togo avec gratitude,

    A.

Later edit: Galerie foto

 

   1. Mama Charity Orphenage

This slideshow requires JavaScript.

 

2. Kinder House

This slideshow requires JavaScript.

 

3. Centrul copiilor defavorizați/ Centre des enfants démunis

This slideshow requires JavaScript.

 

“Je m’appelle Jacques…”

[RO] & [FR]

     [RO] O vorbă spune că orice om are o poveste, de care, dacă îți faci timp să o asculți, s-ar putea să te îndrăgostești.”

    Vă invit să descoperiți povestea lui Jacques, o poveste care pe mine m-a cucerit.

   Jacques este un tânăr togolez de 18 ani, orfan de tată, care mai are alți doi frați mai mici și o soră, tot mai mică decât el. El este sprijinul mamei sale și nu dispun de o situație financiară grozavă. Dificultățile financiare chiar l-au împiedicat să-și continue studiile, până când a fost descoperit de una din voluntarele DJS-Togo care făcea o anchetă sociologică în cartierul unde se află și sediul asociației, Wonyomé. Povestea lui i-a atras atenția în mod particular și a încercat să-l ajute. După un simplu calcul, suma de care Jacques avea nevoie lunar pentru a merge la școală se ridica la 15 euro. Pentru noi, cei din Europa, o sumă infimă, pentru a avea acces lunar la educație, însă pentru mama lui Jacques un efort financiar uriaș pe care nu și-l putea permite.

  Voluntara DJS-Togo a decis atunci să-i ofere lunar cei 15 euro, pentru ca Jacques să-și continue liceul și astăzi, este elev în clasa a XI-a :). El va primi lunar cei 15 euro până la finalizarea studiilor. În schimbul acestor bănuți, Jacques s-a oferit să se implice voluntar și să fie animatorul activităților cu copiii care provin din familii nevoiașe din același cartier. Aceste activități se desfășoară săptămânal la sediul asociației DJS-Togo și noi, eu și ceilalți membri, voluntari sau stagiari punem în aplicare activități de educație pentru sănătate (igienă, alimentație, activitate fizică, protejarea mediului….). Așa am avut ocazia să cunosc povestea lui Jacques, poveste de care m-am indrăgostit și care m-a inspirat să lansez un nou proiect aici – Adopții la distanță.

      Ce înseamnă adopție la distanță”? Prin adopția la distanță, o persoană devine părintele spiritual al unui copil togolez, adică nașul/nașa lui, susținându-l moral, de la distanță și financiar pe durata studiilor, ajutându-l să devină un adult responsabil.

      Ce își propune acest proiect? Proiectul își propune adopția la distanță a copiilor togolezi care provin din familii nevoiașe din cartierul Wonyomé din Lomé care au rezultate bune la școală, pe durata școlarizării lor. Sprijinindu-i moral și financiar printr-o sumă modică lunară (între 10 și 50 euro, după posibilitățile și dorința fiecărui Naș”), acești copii care excelează în acest moment la școală, în ciuda greutăților cu care se confruntă, vor fi cu un pas mai aproape de îndeplinirea viselor lor mărețe.

   Credeți-mă că le e greu chiar și să îndrăznească să viseze, cu atât mai puțin într-o manieră grandioasă. Pentru că societatea în care s-au născut nu le asigură cadrul necesar pentru ca imaginația lor să zburde. De aceea, îmi doresc din suflet să sprijin excelența”, pentru ca doar cei care se ajută pe ei înșiși, în primul rând, îi vor putea ajuta pe ceilalți și, implicit, societatea lor. Dacă acești copii depun eforturi majore pentru a fi printre cei mai buni, în ciuda tuturor lipsurilor, cred că toate acestea trebuie recompensate și susținute pentru a fi depășite. Sunt copii geniali care merită să aibă dreptul la normalitate.

      Am propus acest proiect asociației cu care lucrez și echipa a fost încântată să-l accepte și să se angajeze în buna lui desfășurare. Ei vor fi puntea de legătură între copilași și Nași, ei ocupându-se de toate demersurile administrative și de asigurarea că bănuții care provin din donații, sunt folosiți în scopul propus și mai ales, că toți copiii adoptați la distanță” își continuă studiile cu aceeași dedicare ca și până acum.

      Pentru început, am stabilit un număr de 5 copii, cu scopul de a nu îngreuna activitățile derulate în prezent de membrii asociației și de a putea păstra o legătură cât mai strânsă între toate cele trei părți implicate în proiect: membrii asociației, tutorii legali ai copiilor și Nași :). Odată cu trecerea timpului, ne dorim să creștem numărul lor și să oferim șansa mai multor copii să fie ajutați și mai multor persoane să devină părinți spirituali în Togo :).

       Pentru cei care își doresc să se implice, îi rog să mă contacteze prin formularul de contact de pe blog, iar pe site-ul asociației vom lansa o pagină dedicată Adopțiilor la distanță” în scurt timp. Pe această pagină vor fi afișate poveștile de viață ale copiilor și cei interesați, vor putea să-și aleagă finul/fina pe care și-l/o doresc.

      Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea pe care o primesc zilnic și vă garantez că înseamnă enorm de mult!

       Cu recunoștință,

       A.

====================

       [FR] Il existe un dicton qui dit que “chaque homme a une histoire dont vous pouvez tomber amoureux si vous avez le temps de l’écouter”.

   Je vous invite à découvrir l’histoire de Jacques, une histoire qui m’a impressionnée.

     Jacques est un jeune togolais de 18 ans, orphelin de père, le fils aîné de la famille dans laquelle on retrouve encore ses deux petits frères et sa petite soeur. Il est le soutien de sa mère qui ne dispose pas d’une bonne situation financière. Les difficultés financières l’ont même empêché de poursuivre ses études jusqu’à sa découverte par l’une des volontaires de DJS-Togo. Elle menait une enquête sociologique il y a 2 ans, dans le quartier où se trouve le siège de l’association, Wonyomé et où Jacques habite aussi. Son histoire a attiré son attention en particulier et elle a essayé de l’aider. Après un calcul simple, le montant dont Jacques avait besoin afin d’aller à l’école chaque mois s’élève à 15 euros. Pour nous, les Européens, une somme dérisoire, pour avoir un accès mensuel à l’éducation, mais pour la mère de Jacques, un effort financier énorme dont elle ne pouvait pas se permettre.

      La volontaire DJS-Togo a alors décidé de lui donner les 15 euros chaque mois, afin que Jacques puisse poursuivre ses études au lycée. Il est à présent en première et recevra 15 euros par mois jusqu’à l’obtention de son Bac. En échange de cet argent, Jacques s’est proposé pour faire du bénévolat et pour animer les activités avec des enfants de familles démunies du même quartier. Ces activités ont lieu toutes les semaines au siège de DJS-Togo. Les volontaires ou stagiaires, ainsi que les membres permanents de l’association, réalisent des activités d’éducation pour la santé (hygiène, nutrition, activité physique, protection de l’environnement, etc.). C’est lors de ces activités que j’ai eu l’occasion de rencontrer Jacques et d’apprendre son histoire qui m’a impressionnée et m’a inspirée pour lancer un nouveau projet ici de – Parrainage ou adoption à distance.

     Que signifie le parrainage ou “l’adoption à distance”? En adoptant à distance, une personne devient le parent spirituel d’un enfant togolais, c’est-à-dire son parrain, en le soutenant moralement et financièrement pendant ses études, afin qu’il devienne un adulte responsable.

       Que se propose ce projet? Le projet vise l’adoption à distance d’enfants togolais tout au long de leur scolarité. Ceux-ci sont issus de familles défavorisées du quartier de Wonyomé à Lomé et ont de bons résultats scolaires. Le but est de soutenir moralement et financièrement avec un montant mensuel modeste (entre 10 et 50 euros, selon les possibilités et les désirs du parrain) les enfants qui excellent à l’école malgré les difficultés rencontrées, afin qu’ils puissent réaliser leurs plus grands rêves.

     Croyez-moi qu’ici, pour ces petits il est même difficile d’oser rêver, encore moins d’une manière grandiose. La société dans laquelle ils sont nés ne fournit pas le cadre nécessaire à l’épanouissement de leur imagination. C’est pourquoi je voudrais soutenir “l’excellence” , car seuls ceux qui s’aident eux-mêmes, tout d’abord, pourront aider les autres et, implicitement, leur société. Si ces enfants font de efforts importants pour être parmi les meilleurs, malgré toutes les difficultés, je pense qu’ils mériteraient d’être récompensés et soutenus pour en faire encore plus. Ce sont des enfants brillants qui devraient avoir le droit à une autre “normalité”.

     J’ai proposé ce projet à l’association DJS-Togo avec laquelle je travaille, l’équipe a été ravie de l’accepter et de le mettre en place. Ils feront le pont entre les enfants et les parrains et s’occuperont de toutes les démarches administratives. Ils veilleront à ce que l’argent provenant des dons soit utilisé aux fins prévue et en particulier, que tous les enfants “adoptés à distance” poursuivent leurs études avec le même intérêt qu’auparavant.

      Pour la première fois, nous avons fixé un nombre de 5 enfants afin de ne pas entraver les activités actuellement menées par les membres de l’association et de maintenir un lien étroit entre les trois parties impliquées dans le projet: membres de l’association, tuteurs légaux des enfants et les parrains :). Avec le temps, nous voudrions augmenter leur nombre et donner à plus d’enfants la chance d’être aidés et à plus de gens de devenir des parents spirituels au Togo :).

  Pour ceux qui veulent s’impliquer, contactez-moi via le formulaire de contact sur le blog. Sur le site Web de l’association, nous lancerons une page consacrée aux “Adoptions à distance”. Sur cette page seront affichés les récits de vie des enfants et ceux qui seront alors intéressés, pourront choisir l’enfant qu’ils veulent parrainer.

    Merci beaucoup pour le soutien que je reçois au quotidien de votre part et je vous garantis que cela signifie énormément!

      Avec gratitude,

      A.

Who, Why, How, Where?

                                             „Let the world know why you’re here, and do it with passion.” Dr. Wayne Dyer

 

[RO] & [FR]

       [RO] Mi se pare incredibilă această experiență pe care o trăiesc în acest moment… și nu mă refer doar la ceea ce mi se întâmplă aici, în Togo, ci și la amploarea pe care povestea mea a luat-o în mediul online. Primesc zilnic mesaje de încurajare, atât de la prieteni dragi, de acasă sau de pe alte meleaguri, dar și de la persoane care m-au descoperit doar prin intermediul acestui blog sau din distribuirile prietenilor pe facebook sau instagram, dar care nu mă cunosc personal… iar acest lucru mi se pare ireal 🙂 De aceea, m-am decis să prezint mai jos o scurtă descriere a parcursului meu profesional de până acum, pentru ca posibilile întrebări precum: Cine? Ce? Cum? De ce? Unde? să capete un sens.

      Cu cea mai mare sinceritate afirm că nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine și am preferat de fiecare dată să las faptele să fie cartea mea de vizită. Punctul declanșator al apariției faptelor sau, mai bine zis, al proiectelor inițiate, a fost o problemă personală de sănătate care se dezvolta asimptomatic și, care, nedepistată în acel moment, m-ar fi putut conduce, în scurt timp, pe ultimul drum. Acel moment a reprezentat ceasul meu deșteptător privind conștientizarea stării de sănătate. Practic, totul s-a datorat unei măsuri de sănătate publică, care s-a aplicat doar pe parcursul unui an și care îi obliga pe toți cetățenii să își facă un set de analize de sânge în luna în care își serbau ziua de naștere (Dacă vă amintiți, e vorba de Programul Național de Evaluare a stării de sănătate a cetățenilor aplicat în perioada 2007-2008 de către Ministerul Sănătății). Acea măsură preventivă mi-a salvat viața, la propriu, pentru că altfel vizita la medic, pentru analize, nu s-ar fi produs pentru simplu motiv că mă simțeam bine. Astăzi, aș cataloga acest fapt ca unul trist, dar, ca orice persoană care nu-și conștientiza stare de sănătate, simțindu-se bine, vizita la medic (cel puțin) o dată pe an nu reprezenta o practică, cu atât mai puțin o obișnuință.

       Devenind conștientă de impactul major pe care l-a avut acel program național de evaluare a sănătății (care, de altfel, nu se mai aplică) asupra vieții mele și gândindu-mă și la ce s-ar întâmpla cu cei care s-ar putea afla la un moment dat în aceeași situație și care să nu aibă aceeași șansă, am decis să mă implic ca voluntar în promovarea sănătății. Visam ca într-o zi să reușesc să schimb în bine viața oamenilor. De ce promovarea sănătății? Pentru că doar astfel putem să conferim populației mijloacele de a-și asigura un control cât mai mare asupra propriei lor stări de sănătate și de a o ameliora. Toate acestea confirmând zicala: mai bine să previi, decât să tratezi, asta ca să nu mai spun că e și mai puțin costisitor. Am inițiat astfel, primul proiect de promovare a sănătății, ajutată fiind doar de cunoștințele dobândite în timpul cursurilor de Comunicare publică din cadrul facultății, predate într-o manieră captivantă de către un minunat profesor, pasionat de sănătate publică, și care mă inspiraseră să visez îndrăzneț. Materializarea acestui proiect, fără fonduri, doar prin formarea unei echipe de voluntari (fotografi, dietetician, software developer etc.), care și-a oferit know-how-ul pentru o cauză nobilă, a fost ingredientul care l-a transformat din vis în realitate. Împlinirea sufletească, pe care am resimțit-o în momentul concretizării, nu o pot descrie în cuvinte și a fost cea care m-a determinat să aleg acest drum pe plan profesional (aveam alte planuri, nicidecum promovarea sănătății). Cum în România nu există această specializare, am aplicat în Franța, unde am fost acceptată doar datorită proiectului inițiat în calitate de voluntar, neavând un alt background profesional în sănătate publică. Formarea teoretică ce a urmat m-a ajutat să pun în practică alte proiecte, mult mai complexe și cu impact pentru o scară mai largă populațională. Astfel, visul meu a reușit să se concretizeze și în același timp să-mi devină profesie pe care o ador și, care, pentru mine reprezintă scopul meu de a fi.

       Formare profesională:

         Masterat:

  • Specializare 1: Educație și Sănătate publică la Ecole Supérieure du Professorat et de l’Education & Ecole des Hautes Etudes en Santé Publique, Franța 
  • Specializare 2: Nutriție, Activitate fizică, Prevenție, Educație și Sănătate la Université de Nice-Sophia Antipolis, Franța

         Licență: 

  •   1. Franceză – Norvegiană – Limbă și Literatură
  •   2. Comunicare și relații publice la Universitatea Babeș-Bolyai– Cluj-Napoca, România

        Alte specializări în domeniul sănătății publice:

     – Prevenția și Tratamentul obezității infantile la Centre d’Etude et de Recherche sur l’Obésité de Nice Côte d’Azur (CERON), CHU Nice, Franța

     – multiple participări la conferințe și congrese internaționale în domeniul promovării sănătății.

      Proiecte profesionale inițiate (ca Voluntar):

  • Începând cu dec 2012 founder Sunt isteț cresc, armoniosîn colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Cluj și Direcția de Sănătate Publică Mureș, proiect de educație nutrițională dedicat copiilor și părinților. Detalii aici: site + Facebook page
  • Începând cu Dec 2013 founder Zâmbete în Dar– colectă de donații (haine, jucării, alimente non-perisabile) pentru copiii din orfelinate. Proiect preluat și dezvoltat în continuare de JCI Târgu-Mureș, cărora le mulțumesc din suflet și îi felicit pentru tot ceea ce fac! Detalii aici: site
  • 2013-2014 founder Învăț să-mi iubesc sănătateaîn colaborare cu Asociația Armonie prin nutriție – proiect de educație nutrițională, pentru persoanele supraponderale și obeze.
  • Începând cu Aug 2014 co-founder Happy Healthy Potluck întâlniri culinare cu meniuri aduse de fiecare participant și degustate de toți cei prezenți, dedicat comunității mureșene pasionate de alimentație sănătoasă. Detalii aici.
  • Începând cu Ian 2015 founder Iubim sănătateaîn colaborare cu dietetician & educator terapeutic Floriane De Biasio, Direcția de Sănătate Publică Mureș, Liga Studenților Târgu-Mureș, Asociația de Medicină Școlară Mureș, Primăria Băla&Râciu, CMI dr. Elena Kovacs. Proiect de educație pentru sănătate și educație terapeutică dedicat comunităților rurale izolate. Detalii aici.
  • Începând cu Feb 2015 health educator & project coordinator I love my healthdin cadrul JCI Târgu-Mureș. Proiect de promovare a sănătății prin perspectiva nutrițională, psihologică și sportivă dedicat adulților din Târgu-Mureș. Detalii aici.
  • Începând cu Aug 2015 co-fondator al ONG-ului We love health, Cleveland, Ohio, USA
  • Feb Mai 2016 project coordinator – „MovEat” – în colaborare cu Noémie Duthoit, Asociația de Medicină școlară și Liceul Tehnologic Traian Vuia” – Târgu-Mureș proiect de prevenție a tulburărilor de comportament alimentar în rândul liceenilor. Detalii aici.
  • Feb Iunie 2016 founder Changeîn cadrul We love health Organizationproiect de health coaching dedicat tinerilor adulți cu probleme de greutate.

     Premii obținute:

  • Iubim sănătateaPremiul național pentru cel mai bun și cel mai creativ proiect de sănătate publică în cadrul Târgului de proiecte FASMR în aprilie 2015
  • „I love my health”Premii pentru Most outstanding personal skills development projectJCI Târgu-Mureș obținute la Conferința Națională JCI octombrie 2016 și la Conferința Europeană JCI Basel, mai 2017

 

      Toate aceste proiecte reprezintă înțesarea experienței și a cunoașterii. Fiecare idee de proiect a fost determinată de o problemă de sănătate cu care fie eu, fie cei din anturajul meu ne-am confruntat la un moment dat. Acesta este unul din motivele pentru care fiecare proiect în parte îl consider câte o bucățică din sufletul meu. În plus, cunoștințele dobândite, în timpul celor două programe de master urmate, au fost ingredientelede bază care m-au ajutat în scrierea și gestiunea fiecărui proiect.

     De ce am ales să mă implic și să inițiez proiecte de nebună? Pentru că în România, țara în care m-am născut și am crescut nu există un plan național de promovare a sănătății și îmi doream să pun în aplicare tot ceea ce studiasem în străinătate. Campaniile de prevenție sunt sporadice și nu există o continuitate… Îmi pare rău să o spun, dar aceasta e trista realitate și îmi asum fiecare cuvințel.

     Dacă tot am reușit să pun în aplicare proiecte în România de ce nu am rămas acolo și mi-am dorit să vin în Africa să fac același lucru? Pentru că din partea Africii simțeam chemarea necunoscutului, a unei alte lumi, a provocării și a copilăriei. În plus, voiam să încerc să văd dacă voi reuși să fac ceva, având în vedere că e un context care mă scoate complet din zona de confort. Chiar dacă proiectul pe care îl pun în aplicare aici e unul din proiecte aplicate cu succes și în România (Iubim sănătatea), nu aveam garanția că totul se va desfășura de minune. Din contră, bugetul pentru proiect e o problemă acum și a fost o problemă și în România. Diferența e că acolo am reușit să formez o echipă de voluntari (medici primari, medici specialiști, studenți la medicină sau profesioniști din alte domenii) care au crezut în ideea proiectului și împreună am pus-o în aplicare. Am făcut apel și la sponsorizări externe: Colgate, Protex…., iar restul cheltuielilor le-am asigurat din fondurile proprii. Ce a ieșit puteți vedea aici.

      Pentru a pune în aplicare proiectul exact în forma sa inițială (depistare + prevenție + educație pentru sănătate, detalii aici) în Togo, bugetul total se ridica la 2500 euro, bani pe care nu am reușit să-i colectez prin colecta inițiată online: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/. De aceea, până acum, cheltuielile legate de materiale pentru desfășurarea activităților din orfelinate le-am asigurat din fonduri proprii + ale asociației. Banii colectați online, am decis să îi distribui în mod egal celor 3 structuri partenere: cele 2 orfelinate și centrul pentru copii care provin din familii nevoiașe. Practic, am cerut o lista cu nevoile pentru copiii orfani și cei nevoiași și din banii colectați voi încerca să acopăr cât mai multe, cumpărându-le cele de trebuință.

      Voi oferi donațiile din partea voastră în săptămâna 10 – 15 decembrie, adică exact înaintea întoarcerii mele acasă. Până atunci, cei care doresc să contribuie în continuare, îi invit cu drag să facă acest lucru aici: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/. Voi prezenta listele cu nevoile orfelinatelor și centrului într-un articol viitor. La final, voi posta fotografiile care să ateste că donațiile au ajuns la destinație. Acești bani sunt destinați în proporție de 100% nevoilor copiilor, tot ceea ce a depins de cheltuielile mele aici am acoperit din bugetul personal. A fost un vis să vin aici și mi l-am asumat în totalitate. Am ținut să aduc aceste precizări, pentru că transparența este unul din principiile după care mă ghidez.

     Pe lângă proiectul Iubim sănătateacare se află în desfășurare cu copiii din centru și cei din orfelinate,îmi doresc să inițiez alte mici proiecte, în care, voi, cei de acasă vă veți putea implica :).

     Voi reveni cu detalii în articolul următor 🙂 Stați pe-aproape! 😀

     Închei acum, însă nu înainte de a vă mulțumi din suflet tuturor! Vreau să știti că fiecare cuvințel de încurajare contează, pentru că e încărcat doar cu energie pozitivă, pe care la rândul meu o transmit mai departe. E ca un bulgăre de zăpadă care a fost rostogolit, iar în drumul său nu face decât să-și mărească forma, încărcându-se doar cu unde pozitive.

     Și dacă tot am vorbit de bulgări de zăpadă, cei care îi aveți, vă rog să-i trimiteți în Togo… ne-ar prinde bine să ne răcorim puțin :))

     Până atunci, din căldurosul Togo, vă transmit cele mai frumoase gânduri.

    Cu recunoștință,

    A.

==================================

      [FR] Je trouve incroyable cette expérience que je vis en ce moment … et je ne parle pas seulement de ce qui se passe ici au Togo, mais aussi de l’ampleur que mon histoire a pris sur les réseaux sociaux. Je reçois tous les jours des messages d’encouragements de mes chers amis, de chez moi ou d’ailleurs. Mais j’en reçois également de personnes qui m’ont découvert via ce blog, depuis les partages Facebook ou Instagram de mes amis, mais qui ne me connaissent pas personnellement. … et cela me semble irréel 🙂 C’est pourquoi j’ai décidé de donner une brève description de mon parcours professionnel jusqu’à présent. Les questions tout à fait pertinentes comme: Qui? Quoi? Comment? Pourquoi? Où? vont prendre un sens plus appuyé.

     Avec la plus grande sincérité, je dis que je n’ai jamais aimé parler de moi et j’ai préféré laisser parler les faits pour qu’ils soient ma “carte de visite”. Les faits, ou plutôt les projets initiés, ont été déclenchés par un problème de santé personnel qui évoluait de manière asymptomatique et qui, à ce moment-là, aurait pu me mener sur le “dernier chemin”, comme on dit en roumain. Ce moment précis a représenté mon réveil par rapport à mon état de santé. En fait, tout était dû à une mesure de santé publique qui ne s’appliquait que pendant un an et qui contraignait tous les citoyens à faire une série de tests sanguins pendant le mois de leur anniversaire (il s’agit du Programme national d’évaluation de l’état de santé de la population, appliqué en 2007-2008 par le Ministère de la Santé). Cette mesure préventive m’a pratiquement sauvé la vie, car sinon la visite chez le médecin pour des analyses sanguines n’aurait pas eu lieu – pour la simple raison que je me sentais bien. Aujourdhui, je décrirais cela comme un fait triste, mais comme pour toute personne qui ne se rend pas compte de son état de santé et qui se sent bien, se rendre chez le médecin (au moins) une fois par an nétait pas une pratique, encore moins une habitude.

      En prenant conscience de l’impact majeur du programme national d’évaluation de la santé (qui, de plus, ne s’applique plus) sur ma vie, je n’ai plus cessé de penser à ce qu’il adviendrait de ceux qui pourraient se retrouver à un moment donné dans la même situation que moi; mais qui n’auront pas la même chance. Par conséquent, j’ai décidé de m’engager de manière bénévole dans la promotion de la santé et je rêvais de réussir un jour à changer la vie des gens pour de bon. Pourquoi la promotion de la santé? Car ce nest quainsi que nous pourrons donner à la population les moyens dassurer un meilleur contrôle de leur propre santé et de laméliorer. Tout cela confirmant le dicton “mieux vaut prévenir que guérir”, pour ne pas dire que c’est encore moins cher. J’ai donc lancé mon premier projet de promotion de la santé, en m’appuyant uniquement sur les connaissances acquises au cours de Communication publique, enseigné de manière captivante par un professeur formidable, passionné de santé publique, et qui m’a appris à “rêver de manière audacieuse”. Ce projet, sans financements (c’était mon projet et je ne suis pas riche 🙂 ), s’est réalisé uniquement grâce à la formation dune équipe de bénévoles (photographes, diététicien, développeur de logiciels, etc.), qui a offert son savoir-faire pour une cause noble. C’était lingrédient “magique” qui l’a fait passer du rêve à la réalité. L’accomplissement personnel que j’ai expérimenté au moment de la matérialisation est indescriptible et c’est celui qui m’a fait choisir cette voie professionnelle. Comme en Roumanie il nexiste pas de parcours de master avec une spécialisation en promotion de la santé, jai postulé en France, où jai été acceptée uniquement grâce à ce projet initié en tant que volontaire, nayant auparavant aucune autre expérience professionnelle en santé publique. La formation théorique acquise en France m’a aidé à mettre en œuvre d’autres projets plus complexes et qui ont eu de l’impact sur une population plus large. Ainsi, mon rêve a réussi à se matérialiser et à devenir en même temps mon métier, que jaime et qui, pour moi, est ma raison d’être.

       Formation:

     Master:

  • 1ère Spécialisation: Education et santé publique à l’Ecole Supérieure de Professeurs et d’Education et à l’Ecole des Hautes Etudes en Santé Publique, France
  • 2ème Spécialisation: Nutrition, Activité physique, Prévention, Education et Santé de l’Université de Nice-Sophia Antipolis, France

     Licence:

  • 1. Français – Norvégien – Langue et littérature
  • 2. Communication et relations publiques à l’Université “Babeş-Bolyai” – Cluj-Napoca, Roumanie

     Autres spécialisations dans le domaine de la santé publique:

     Prévention et prise en charge de lobésité infantile au Centre détude et de recherche sur lobésité de Nice-Côte d’Azur (CERON), CHU Nice, France
– multiples participations à des conférences et congrès internationaux dans le domaine de la promotion de la santé.

      Projets professionnels initiés (en tant que Volontaire):

  • Depuis décembre 2012 initiatrice et coordinatrice de “Je suis intelligent(e), je grandis harmonieusement” en collaboration avec la Direction de la Santé publique de Cluj et la Direction de la Santé publique de Mureş, un projet d’éducation nutritionnelle dédié aux enfants et aux parents. Détails ici: site + Facebook
  • Depuis décembre 2013 – initiatrice de “Sourires comme cadeaux” – collecte des dons (vêtements, jouets, aliments non périssables) pour les enfants des orphelinats. Un projet repris et développé par JCI Târgu-Mures, que je remercie de tout mon cœur et que je félicite pour tout! Détails ici.
  • 2013-2014 – initiatrice de “J’apprends à aimer ma santé” en collaboration avec l’Association Harmonie par la nutrition – projet d’éducation nutritionnelle destiné aux personnes en surpoids et obèses.
  • À partir d’août 2014 -co-fondatrice de Happy Healthy Potluck – réunions culinaires autour des menus préparés par chaque participant et partagés avec toutes les personnes présentes, dédiées aux passionnés de l’alimentation saine de la communauté de Târgu-Mures. Detalii aici.
  • Depuis Janvier 2015 – initiatrice et coordinatrice de “Nous aimons la santé” en collaboration avec la diététicienne et éducatrice thérapeutique Floriane De Biasio, la Direction de la Santé publique Mures, l’Organisation des Etudiants en Médecine de Târgu-Mures, l’Association de Médecine Scolaire Mures, les Mairies de Băla & Râciu et CMI dr. Elena Kovacs. Projet d’éducation à la santé et d’éducation thérapeutique dédié aux communautés rurales isolées. Détails ici.
  • février 2015 – février 2016 – health educator et coordinatrice du projet “I love my health” à JCI Târgu-Mureş. Projet de promotion de la santé à travers la perspective nutritionnelle, psychologique et sportive dédié aux adultes de Târgu-Mureş. Détails ici.
  • À partir d’août 2015 – co-fondatrice de l’ONG – We love health, Cleveland, Ohio, États-Unis
  • Février à Mai 2016 – Coordinatrice du projet « Mov’Eat » en collaboration avec Noémie Duthoit, l’Association de Médecine scolaire Mures et le Lycée Technologique « Traian Vuia » de Târgu-Mures – projet de prévention des troubles alimentaires chez les lycéens. Détails ici.
  • février – juin 2016 – initiatrice de « Change » dans le cadre de l’ONG We love health.

 

     Tous ces projets représentent le tissage entre l’expérience et la connaissance. Chaque idée du projet a été déterminée par un problème de santé auquel mon entourage ou moi-même étions confrontés à un moment donné. C’est l’une des raisons pour lesquelles chaque projet représente une partie de mon coeur. De plus, les connaissances acquises au cours des deux programmes de master suivis ont été les “ingrédients” de base qui m’ont aidé à rédiger et à gérer chaque projet.

    Pourquoi ai-je choisi de m’impliquer et d’initier des projets par moi-même? Parce qu’en Roumanie, mon pays natal et où j’ai grandi, il n’y a pas de plan national de promotion de la santé et je voulais mettre en œuvre tout ce que j’avais étudié à l’étranger. Les campagnes de prévention sont sporadiques et il n’y a pas de continuité … Je suis désolée de le dire, mais c’est une triste réalité et j’assume chacun de mes mots.

    Si j’ai réussi à mettre en œuvre des projets en Roumanie, pourquoi je ne suis pas restée là-bas et en plus, décider de venir en Afrique pour faire la même chose ? C’est tout simplement dû au fait que j’ai ressenti l’appel de l’inconnu, d’un autre monde, de la provocation et de l’enfance. De plus, je voulais essayer de voir si je pouvais faire quelque chose, étant donné que c’était un contexte qui me faisait sortir complètement de ma zone de confort. Même si le projet que je mets en œuvre ici est l’un de mes projets déjà mis en œuvre avec succès en Roumanie (“Nous aimons la santé”), je n’avais pas la garantie que tout se déroulerait à merveille.

    Au contraire, le budget du projet est un problème maintenant et il l’était également en Roumanie. La différence, cest que là-bas jai pu former une équipe de volontaires (médecins de première ligne, spécialistes, étudiants en médecine ou professionnels dautres domaines) qui ont cru en lidée du projet et que nous avons mise en œuvre ensemble. J’ai également fair appel à des sponsorisations externes: Colgate, Protex … et le reste des dépenses du projet je l’ai couvert de mon budget personnel. C’est que l’on a réussi de faire c’est ici.

     Pour mettre en œuvre le projet dans sa forme originale (dépistage + prévention + éducation à la santé, détails ici) au Togo, le budget le montant total s’élève à 2500 euros, argent que je n’ai pas réussi de collecter via la cagnotte en ligne: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/. C’est pourquoi, jusqu’à présent, les dépenses liées au matériel nécessaire aux activités des orphelinats ont été prises en charge par les fonds propres et ceux de l’association DJS-Togo. Largent collecté en ligne, jai décidé de le distribuer également aux trois structures partenaires: les deux orphelinats et le centre pour enfants de familles démunies. En gros, j’ai demandé une liste des besoins des enfants orphelins et ceux de familles démunies et l’argent que je collecte tentera de couvrir le plus possible leurs besoins.

    Pendant la semaine du 10 au 15 décembre je me propose de distribuer les dons, cela sera juste avant mon retour à la maison. Ceux qui veulent encore contribuer avec une petite donation peuvent la faire ici: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/. Je présenterai les listes avec les besoins des orphelinats et du centre dans un prochain article. Enfin, je posterai les photos indiquant que les dons sont arrivés à destination. Cet argent est destiné à 100% aux besoins des enfants, tout ce qui concerne mes dépenses ici sont à ma charge. C’était un rêve de venir au Togo et je l’ai pleinement assumé. Je voulais apporter cette précision, car la transparence est lun des principes selon lequel je me guide.

    Outre le projet « Nous aimons la santé » qui est en cours de déroulement avec les enfants du centre et des orphelinats, je voudrais lancer dautres petits projets dans lesquels vous pourrez vous impliquer facilement.

      Je reviendrai avec des détails dans l’article suivant 🙂 Suivez-moi! : D

    Avant de conclure, j’aimerais vous remercier de tout mon coeur! Je voudrais que vous sachiez que chaque mot d’encouragement compte, car il ne contient que de l’énergie positive, que je transmets à mon tour aux enfants. C’est comme une boule de neige qui roule et qui ne fait que grandir, en se chargeant que des ondes positives.

    Et si nous parlons encore des boules de neige, ceux qui en ont, envoyez-les au Togo s’il vous plaît … un peu de fraîcheur ne nous fera que du bien :))

    En attendant, depuis le Togo très chaleureux, je vous transmets mes plus belles pensées.

    Avec gratitude,

    A.

 

Togo… simply surprising

[RO] & [FR]

[RO]

       Au trecut aproape 2 săptămâni (nu-mi vine să cred!!) de când mă aflu pe tărâmul african, care continuă să mă surprindă. Deși nu e prima dată când ajung pe continentul african, vizitând Marocul de 3 ori până acum, nu prea pot să spun că există termeni de comparație.

       Africa sub-sahariană, în plus față de climatul tropical de care dispune, are farmecul și specificul ei. Toate acestea m-au atras de mică și tot de atunci visam să ajung într-o zi aici. Iată că acea zi, s-a conturat într-un sejur de 2 luni sub forma unei misiuni umanitare. Câteodată, când sunt pe stradă, mă surprind admirând preț de câteva secunde tot ce se întâmplă în jurul meu și încă mă întreb dacă e chiar realitate ceea ce-mi văd ochii sau doar un vis într-o visare”… iar în acele momente, brusc, claxonul unei moto-taxi, care trece pe lângă mine, îmi confirmă că totul e real 🙂 .

        E o experiență incredibilă tot ceea ce trăiesc în aceste momente… și afirm acest lucru pentru că e o provocare continuă a propriilor limite… pe toate planurile: fizic, psihic și emoțional. Pe de-o parte, fizic, corpul meu îmi dă semne în fiecare zi că încearcă să se adapteze cum poate el mai bine, însă nu suficient încât să mă simt în formă 100% (resimt efectele adverse ale medicamentelor pe care sunt obligată să le iau contra paludismului și la care nu pot renunța, pentru că riscurile sunt prea mari). Pe de altă parte, psihic și emoțional, încerc să găsesc în mine toate resursele de empatie, înțelegere, compasiune pentru a accepta toate motivele pentru care realitatea de aici e diferită de realitatea cu care eram familiarizată până acum. Cu fiecare zi pe care o închei cu bine, îmi spun că se ridică ștacheta un pic mai mult și că voi reuși să finalizez tot ce mi-am propus… pentru asta, sper ca organismul meu să fie de acord și să mă sprijine zilnic, pentru că sunt multe de făcut aici 🙂 .

        Depășirea propriilor limite sau lupta” cu propriile slăbiciuni nu sunt singurele lucruri surprinzătoare pe care le-am descoperit în Togo. Am realizat o listă cu primele 10 dintre ele și o voi continua pe parcurs 🙂

        1. Ploaia e un semn bun când ajungi prima dată într-un loc nou.

      2. Soarele răsare la 5:40 și apune la 17:40 în luna octombrie. În plus, după ora 12, oamenii te vor saluta toți cu Bună seara!”

      3. Drumurile (mai puțin arterele asfaltate) după ploaie devin impracticabile.

      4. Legea permite taxi-urilor să circule cu 6 pasageri + șoferul, 2 pasageri pe scaunul din față 🙂 . În plus, e plin de taxi-uri-motociclete.

      5. Transportul bagajelor pe cap, unele foarte grele și totuși cu o dexteritate de admirat.

     6. Gustul și aroma fructelor locale (exotice pentru noi, europenii): mango, ananas, avocado, banane, nucă de cocos… (Divin!)

     7. Dușul cu apă rece. Pare logic, având în vedere căldura de afară, însă un duș rece va pune circulația sangvină în mișcare ceea ce face ca imediat după duș să ai senzația că mori de cald.

     8. Frigul” aici înseamnă +20°C.

     9. Totul se negociază.

    10. Singura regulă în trafic e că nu se repectă nicio altă regulă.

    Și lista e în continuă actualizare…. 🙂

    Din însoritul și (mult prea) căldurosul Togo, transmit cele mai frumoase gânduri!

    Cu recunoștință,

    A.

======================================

[FR]

        Cela fait presque deux semaines (incroyable!) que je suis dans le royaume africain, qui ne cesse pas de me surprendre. Bien que ce ne soit pas la première fois que j’arrive sur le continent africain, en visitant le Maroc trois fois jusqu’à présent, je peux difficilement dire qu’il existe des termes de comparaison.

       L’Afrique subsaharienne, en plus de son climat tropical, a son charme et sa spécificité. Tout cela m’a attiré en tant qu’enfant et depuis, j’ai rêvé d’arriver un jour ici. Ce jour-là est arrivé… et cela n’est pas qu’un jour mais un SEjour de deux mois sous la forme d’une mission humanitaire. Parfois, quand je suis dans la rue, je me surprends moi-même en train d’admirer pendant quelques secondes tout ce qui se passe autour de moi et je me demande encore si c’est vraiment la réalité que je  vois ou c’est juste “un rêve dans un rêve” … et dans ces moments, tout à coup, le klaxon d’un taxi-moto qui passe près de moi me donne la confirmation que tout est réel :).

       C’est une expérience incroyable tout ce que je vis … et je le dis parce que c’est un défi continu de se retrouver face à ses propres limites… sur tous les niveaux: physique, psychique et émotionnel. D’un côté, physiquement, mon corps me donne chaque jour des signes indiquant qu’il essaie de s’adapter au mieux, mais pas assez pour me sentir à 100% en forme (je ressens des effects secondaire du traitement contre le paludisme, traitement auquel je ne peux pas renoncer, car les risques sont trop importants). D’un autre côté, psychologiquement et émotionnellement, j’essaie de trouver en moi toutes les ressources d’empathie, de compréhension et de compassion, pour accepter toutes les raisons pour lesquelles la réalité ici est différente de la réalité qui m’était familière jusqu’à présent. Avec chaque jour qui passe, je me dis que les limites se lèvent un peu plus haut et que je pourrai bien finir avec tout ce que je me suis proposée de faire… pour cela, j’espère que mon corps est aussi d’accord et qu’il me soutiendra tous les jours, car il reste encore beaucoup de choses à faire ici :).

      Surmonter les propres limites ou “se battre” avec ses propres faiblesses ne sont pas les seules choses surprenantes que j‘ai découvertes au Togo. J’ai fait une liste des 10 premiers et je la compléterai au fur et à mesure 🙂

    

      1. La pluie est un bon signe lorsque vous arrivez pour la première fois dans un nouvel endroit.

      2. Le soleil se lève à 5h40 et se couche à 17h40 en octobre. De plus, après 12 heures (midi), les gens vous salueront tous par “Bonsoir!”

     3. Les routes (sauf les routes goudronnées) après la pluie deviennent impraticables.

    4. La loi autorise les taxis à voyager avec 6 passagers + le conducteur, 2 passagers sur le siège avant 🙂 . En plus, c’est plein de taxis motos.

    5. Le transport de bagages sur la tête, certains très lourds et pourtant, avec une dextérité admirable !

    6. Le goût et l’arôme des fruits locaux (exotiques pour nous, Européens): mangue, ananas, avocat, banane, noix de coco … (Divin!)

    7. Douche à l’eau froide. Cela semble logique compte tenu de la chaleur extérieure, mais une douche froide mettra la circulation sanguine en mouvement, ce qui vous donnera l’impression d’avoir encore plus chaud.

    8. “Le froid” signifie ici + 20 ° C.

    9. Tout se négocie.

    10. La seule règle sur la route, c’est qu’il n’y en a pas.

    Cette liste est constamment mise à jour…. 🙂

    Du Togo ensoleillé (et trop chaud), j’envoie les plus belles pensées!

 

Avec gratitude,
A.

Woezon au Togo!

[RO] … sau „Bine ai venit în Togo!” acesta a fost mesajul de întâmpinare al echipei DJS-Togo în momentul în care am ieșit pe poarta aeroportului din Lomé. Toate acestea se întâmplau vineri seara (in 12 octombrie), după un zbor de aproximativ 9 ore, însă nelipsit de peripeții 🙂 . Long story short… riscam să rămân la sol din cauza unui sistem de verificare ne-updatat care îmi cerea viza pentru Togo în prealabil, deși, aceasta se obține în aeroport la sosire. După discuții cu agenții de securitate, apeluri către ambasadă, totul s-a soluționat și am reușit să urc în avionul care mă ducea spre una din cele mai importante întâlniri ale vieții mele de până acum, și anume… întâlnirea cu cel mai vechi vis al meu.

      Călătoria a fost una liniștită, cu o întâlnire interesantă a unei doamne foarte simpatice, originară din Togo, care locuiește în Franța de mai bine de 30 de ani și care mi-a spus așa: „Este minunat ceea ce ai de gând să faci în Africa și sper să ai mereu în minte că nevoia cea mai mare pe care o au copilașii de acolo nu e de jucării sau lucruri materiale, ci de căldura umană și de afecțiune. Oferindu-le, vei rămâne mereu în inimile lor!” Am rămas plăcut impresionată de această întâlnire și am păstrat viu în memorie mesajul ei, care de altfel, mi-a fost confirmat în momentul în care am intrat în contact prima dată cu copilașii.

    După mai bine de 10 ore petrecute prin aeroporturi sau în zbor, aterizez într-un final pe aeroportul din Lomé, destinația mea cea mult visată. Ploua torențial. Mă și gândeam la starea „șoselelor” și cum urma să ajung la locul pe care îl voi numi „acasă” pentru următoarele 2 luni. În acest timp, companioana mea de zbor, simpatica doamnă togoleză, îmi întrerupe gândul cu următoarea frază: „Să știi că în Africa atunci când plouă în momentul când ajungi într-un loc nou, este un semn bun și lucrurile vor merge strună.” Hmm… interesantă perspectivă, eu care credeam exact opusul…. mai ales, că nu sunt fan al ploii :)) .

    După vreo 45 de minute petrecute în aeroport, printre controale medicale – controlul carnetului de vaccinuri – controlul pașaportului, obținerea vizei, cumpărarea unei cartele sim locale pentru a dispune de conexiune internet, pentru a-i anunța pe cei dragi că: „Am ajuns cu bine, sunt în Togo <3!”, îi întâlnesc și pe doi dintre membrii asociației DJS-Togo care veniseră după mine la aeroport și urmau să mă conducă spre „acasă de Togo” 🙂 . Spre surprinderea mea, drumurile erau practicabile, în pofida ploii care se abătuse asupra orașului în momentul aterizării mele. Ce m-a suprins a fost faptul că deși era abia ora 18, era deja întuneric. Una din colegele din DJS-Togo, Fanny, o voluntară din Franța, îmi spunea: „Într-adevăr, aici e deja întuneric la această oră, spre deosebire de Franța la aceeași oră, asta pentru că aici soarele răsare la ora 5.40.” Ajunsă acasă, colegii îmi spuneau că mă invită cu drag la nunta unor prieteni de-ai lor și că petrecerea avea să aibă loc începând cu acea seară și că urma să avem o oră de mers cu mașina până acolo. Deși suna foarte tentant să asist la o nuntă locală, fizic, simțeam că sunt stoarsă de toate puterile și tot ce îmi mai doream era un duș răcoritor și un somn lung până dimineața. Ceea ce s-a și întâmplat.

      A doua zi a fost însă plină de „surprize”, nu din cele mai plăcute, dovadă că începea perioada de adaptare. Stări de greață, amețeli și lipsa poftei de mâncare m-au urmărit vreo 3 zile și mă „forțam” să mânanc cât de puțin pentru a-mi lua medicamentul zilnic obligatoriu contra paludismului. Da, adaptarea la noul mediu a fost destul de dificilă și în acele momente credeam că nu-mi voi mai reveni… din fericire, prietenele mele dragi, m-au „înarmat” cu medicamente pe măsură și am reușit să depășesc acea stare de rău.

      A urmat apoi o ieșire pe plaja din Lo, iar briza oceanului a fost printre cele mai bune „medicamente” de care am beneficiat. Ce m-a surprins aici a fost să văd foarte mulți copii abandonați, care dorm, la propriu, pe plajă și care vin și cerșesc resturile de la terasele din apropiere. O imagine care umbrește puțin frumusețea naturii înconjurătoare.

     După un week-end de adaptare, urma o săptămână plină de întâlniri cu directorii celor 2 orfelinate în care voi pune în aplicare proiectul „Iubim sănătatea”, pentru a stabili planning-ul activităților și să cunosc minunații copii, care vor fi beneficiarii lui.

     Primul orfelinat se numește: „Orfelinatul Mother Charity”, Charity (Mamie Charité) fiind atât directoare, cât și mama copiilor. Ea e singura autoritate recunoscută de copii. Când ea e prezentă, copiii sunt cuminți, iar în lipsa ei, toate voluntarele, venite din străinătate, îmi spuneau că au mult de lucru cu ei, fiind destul de neastâmpărați. Copiii de aici au vârste cuprinse între 0-15 ani. Problema, spuneau ele, e că nu există o altă persoană, în afară de Mother Charity care să rămână cu copiii, iar prezența voluntarilor e sporadică. Acolo am descoperit o pereche de gemeni rămași orfani după ce mama lor a decedat la naștere, iar despre tată nu se știe nimic. Sincer, mi se rupea sufletul văzându-i, însă singurul lucru pe care nu mi-l doresc în această misiune este să simt milă față de ceea ce văd (pentru că toți cei de aici au nevoie de iubire și afecțiune, nu de milă), ci să empatizez mai mult cu situația lor și să o înțeleg într-un mod cât mai cuprinzător. În ciuda situației pe care o vedem noi, cei „albi” (Yovo în limba lor), pe fețele lor vezi doar zâmbete, care mă inspiră.

       De când am ajuns, văzându-le zâmbetele de pe chipuri, mă tot întreb dacă oare nu sunt eu cea care are ceva mai mult de învățat de ei, decât ar avea ei de învățat de la mine? Cred că această întrebare va deveni laitmotivul misiunii 🙂 .

     Zilele următoare au urmat întâlnirile cu copiii din cartierul unde locuim, care provin din familii nevoiașe și cu care vom avea activități în fiecare miercuri, atât eu, cât și ceilalți membrii ai asociației.

       Mai apoi, am întâlnit și directorul celui de-al doilea orfelinat, Kinderhaus, un orfelinat care a fost construit din fonduri provenite din Germania. Fără cea mai mică urmă de prejdecată, ceea ce m-a suprins încă de la intrare, a fost ordinea și disciplina din jur. Copiii de aici au vârste cuprinse între 9-18 ani.

      Săptămâna viitoare voi începe activitățile de educație pentru sănătate în cele două orfelinate și cu copiii din cartier în fiecare miercuri. Prima temă pe care o vom „dezbate” va fi Igiena (mâinilor, igiena orală, igiena corporală).

    Promit să scriu cel puțin un articol pe săptămână, în care să povestesc aventura togoleză pe care o trăiesc în acest moment. De asemenea, voi posta permanent poze și video-uri pe facebook și instagram (din păcate, conexiunea wi-fi nu-mi permite să fac asta pe blog, iar pe Facebook și instagram pot face asta de pe telefon, unde folosesc internetul 3G).

   425 euro colectați până acum, WOOOOW! Vreau să-mi exprim recunoștința pentru toți cei care au făcut deja donații pe site-ul dedicat colectei pentru acești copilași. Cei care mai sunt doritori pot să o facă aici: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/. La final voi prezenta o lista cu ceea ce s-a întâmplat cu bănuții și poze cu toate donațiile care vor ajunge la copii. 🙂

     Din însoritul și căldurosul Togo, transmit cele mai frumoase gânduri!

       Cu recunoștință,

        A.

 

========================================================

        [FR]… ou “Bienvenue au Togo!”. Tel était le message de bienvenue de l’équipe de DJS-Togo lorsque je sortais de l’aéroport de Lomé. Tout cela s’est passé vendredi soir (le 12 octobre), après un vol d’environ 9 heures, rempli daventures :). Long story shortJ‘ai failli rester au sol en raison d’un système de vérification non mis à jour qui indiquait que j’avais besoin au préalable d’un visa pour le Togo, bien que je l’aurais obtenu lors de mon arrivée à l’aéroport de Lomé. Après avoir discuté avec les agents de sécurité et passé quelques appels à l’ambassade, tout était en ordre et j’ai pu monter dans l’avion qui me conduisait vers l’une des rencontres les plus importantes de ma vie jusqu’à présent, plus précisément… rencontrer le plus vieux de mes rêves.

      Le voyage a été calme et j’ai rencontré une dame très sympathique, originaire du Togo, installée en France depuis plus de 30 ans, elle m’a dit une chose très intéressante: “C’est formidable ce que vous envisagez de faire en Afrique, et j’espère que vous garderez toujours à l’esprit que le plus grand besoin des enfants est non pas d’avoir de jouets ou d’objets matériels, mais de chaleur humaine et d’affection. En le leur offrant, vous resterez toujours dans leur cœur! ” J’ai été agréablement surprise par cette rencontre et j’ai gardé son message comme un précieux souvenir, qui m’a été confirmé dès que je suis entrée en contact avec les petits loulous.

       Après plus de 10 heures passées dans les aéroports ou en vol j’ai, enfin, atterri à l’aéroport de Lomé, ma destination de rêve. Il pleuvait fortement. Je pensais à l’état des “routes” et à la manière dont j’allais me rendre à l’endroit que j’appellerai “chez moi” pendant les deux prochains mois. Pendant ce temps, ma compagne de vol, la dame togolaise, a interrompu ma voix intérieure qui était en train de me parler, avec la phrase suivante: “Sachez qu’en Afrique on dit que lorsqu’il pleut quand vous arrivez dans un nouvel endroit, c’est bon signe et les choses vont très bien se passer.” Hmm. .. une perspective intéressante, car j’étais en train de penser tout le contraire … surtout que je ne suis pas du tout une fan de la pluie :)).

    Après environ 45 minutes passées à l’aéroport avec le contrôle du passeport et carnet de santé pour les vaccins, l’obtention du visa, l’achat d’une carte SIM locale pour disposer d’une connexion Internet afin d’informer mes proches que : “J’étais enfin sur le sol togolais ❤ !”, je suis sortie. Là, deux des membres de DJS-Togo m’attendaient et nous voilà partis vers mon nouveau “chez moi” 🙂 .

      À ma grande surprise, les routes étaient praticables malgré la pluie qui a balayé la ville au moment de mon atterrissage. Ce qui m’a surprise, c’était que même s’il n’était que 18 heures, il faisait déjà nuit. Une de mes collègues de DJS-Togo, Fanny, une volontaire française, m’expliquait: “En effet, il fait nuit déjà à cette heure-ci, contrairement à la France à la même heure, car ici le soleil se lève à 5h40.”

      Arrivée à la maison, mes collègues m’ont dit qu’ils m’invitaient au mariage d’un de leurs amis et que la fête allait avoir lieu ce soir-là et qu’il nous faudrait une heure de route pour y aller. Bien que cela semblait très tentant d’assister à un mariage local, physiquement, je me sentais vidée de toutes mes forces et tout ce que je voulais, c’était juste une bonne douche rafraîchissante et un long sommeil jusqu’au matin. Ce qui s’est effectivement produit.

      Le lendemain, cependant, il y avait plein de “surprises”, et non pas des plus agréables, preuve que la période d’adaptation commençait. Des nausées, des vertiges et un manque d’appétit me suivirent pendant environ trois jours et je me forçais à manger aussi peu que nécessaire pour prendre mon médicament tous les jours contre le paludisme.

       Oui, il était très difficile de m’adapter au nouvel environnement et, à ces moments-là, je pensais que je ne m’en remettrais pas … heureusement, mes chères amies Roumaines, m’ont “armée” de médicaments et j’ai réussi à surmonter ce mauvais état.

       Ensuite, il y a eu une sortie sur la plage de Lomé, et la brise de l’océan était parmi les meilleurs “médicaments” dont je pouvais bénéficier. Ce qui m’a surprise ici, c’est de voir beaucoup d’enfants abandonnés dormant seuls sur la plage et venant mendier les restes des terrasses voisines. Une image qui met dans un coin d’ombre la beauté de la nature environnante.

        Après un week-end d’adaptation, il y a eu toute une semaine de réunions avec les directeurs des deux orphelinats au sein desquels je mettrai en œuvre le projet “Nous aimons la santé”, afin de planifier les activités et de connaître les merveilleux enfants qui en seront les bénéficiaires.

     Le premier orphelinat s’appelle “Orphelinat Mother Charity“, Charité (Mamie Charité) étant à la fois directrice et mère d’enfants. Elle est la seule autorité reconnue par les petits. Quand elle est présente, les enfants sont gentils et, en son absence, tous les volontaires venant de l’étranger me disaient qu’ils ont beaucoup à faire avec eux, étant plutôt énérgiques. Les enfants ici ont entre 0 et 15 ans. Le problème, disaient les volontaires, est qu’il n’ya pas d’autre personne que Mère Charité pour rester avec les enfants et la présence de volontaires est sporadique. J’ai rencontré ici des jumeaux, orphelins après la mort de leur mère à la naissance et sans aucune information sur leur père. Honnêtement, mon coeur s’est brisé en les voyant, mais la seule chose que je ne souhaite pas dans cette mission est de ressentir de la pitié pour ce que je vois autour de moi (car tout le monde ici a besoin d’amour et d’affection, pas de pitié). L’important est de sentir de l’empathie pour leur situation et d’essayer de la comprendre de la manière la plus complète possible. Malgré la situation que nous les “Blancs” (Yovo dans leur langue) voyons, qui est plutôt biaisée par nos représentations, sur leurs visages je ne vois que des sourires qui m’inspirent.

     Depuis que je suis arrivée, en voyant leurs sourires sur les visages, je me demande si ce n’est pas moi celle qui a besoin le plus d’apprendre de leur part qu’eux de ma part ? Je pense que cette question deviendra le leitmotiv de la mission :).

    Les jours suivants ont suivi les rencontres avec les enfants du quartier où nous vivons, issus de familles démunies et avec lesquels nous aurons des activités chaque mercredi.

   Ensuite, j’ai rencontré le directeur du deuxième orphelinat, Kinderhaus, un orphelinat construit avec de fonds allemands. Sans la moindre trace de préjugé, ce qui m’a surpris à l’entrée, c’est l’ordre et la discipline qui l’entouraient 🙂 . Les enfants ici ont entre 9 et 18 ans.

      La semaine prochaine, je commencerai les activités d’éducation à la santé dans les deux orphelinats et les enfants du quartier. Le premier sujet que nous aborderons est l’hygiène (des mains, l’hygiène buccale, l’hygiène corporelle).

      Je promets d’écrire au moins un article par semaine pour raconter l’aventure togolaise que je vis en ce moment. Je posterai également des photos et des vidéos sur Facebook et Instagram.

    425 Euros collectés jusqu’à présent, WOOOOW! Je souhaite exprimer ma gratitude à tous ceux qui ont déjà fait des dons sur le site de collecte pour ces petits. Ceux qui le souhaitent peuvent le faire encore ici: https://www.okpal.com/allforhealthintogo/. À la fin de cette mission, je présenterai une liste de ce qui s’est passé avec l’argent collecté et des photos de tous les dons qui iront aux enfants. 🙂

     Du Togo ensoleillé et chaud, j’envoie les plus belles pensées!

       Avec gratitude,
A.